În dureri, Tu mi-arati fata

În dureri, Tu mi-arăți fața

În dureri, Tu mi-arăți fața
Și-mi grăiești cu-al Tău Cuvânt;
De nădejdi îmi umpli viața
Prin Isus, prin Duhul Sfânt.
Da, primesc a Ta iertare,
Și primesc slăvitu-ți dar;
Cum putea-voi fi în stare
Să răspund l-atâta har!

Când gândesc, sufletu-mi geme,
Cât am fost de rătăcit;
Celui rău atâta vreme
Prin păcat eu am slujit!
Dar aflat-am cum pe cruce
Cu iubire Te-ai jertfit,
C-a Ta moarte pace-aduce:
Deci la Tine am venit.

Dar Tu știi că n-am putere
Să pășesc pe calea Ta;
Sufletu-mi la Tine cere
Ajutor, și mi-l vei da.
Fără Tine nu e viață
Și nu pot face nimic;
Vreau de azi să fiu pe față
Al Tău vrednic ucenic.

Home