Domnul meu Isus domneste

Domnul meu Isus domnește

Domnul meu Isus domnește,
Inima-mi îmi stăpânește;
Tatăl toate I-a supus!
Al meu suflet să-L cinstească,
Inima-mi să recunoască
Că Stăpânul e Isus! (Bis)

El, din sfânta Lui iubire,
A dat preț de mântuire
Al Său sânge prețios.
El ne-aduce nemurirea,
Viața, pacea, fericirea,
El, Stăpânul glorios! (Bis)

Înălțați cântări și laude
Din lăute, harfe, flaute,
Voi, popor răscumpărat;
Și vestiți-L pân' departe,
Și prin viață, și prin moarte,
Căci e-al vostru Împărat! (Bis)

Eu, pe treapta cea mai joasă,
Strig, cu inima voioasă,
Din mulțimea tuturor:
O, Isuse, slavă ție!
Tu ești Domn în veșnicie
Și ne ești Mântuitor! (Bis)

Home





Next song