Ca fiu pierdut am ratacit

Ca fiu pierdut am rătăcit

Ca fiu pierdut am rătăcit

Prin lumea pieritoare;

Talanții vieții ce-am primit

I-am risipit.

Am drept în viață, îmi ziceam,

Să-ncerc orice-i sub soare,

Dar că răspunderi mi-atrăgeam

Nici nu credeam.

De Tatăl m-am îndepărtat,

Sfidând cereasca lege,

Și cugetul meu necurmat

S-a-ntunecat.

Gândeam că pot fi fericit

Păcatul de-aș alege,

Și, prin desfrâu nepotolit,

Lui m-am robit.

Puteri abia de mi-au rămas

Să-mi târâi viața moartă,

Și tot ce-i rău, la greu impas,

Am vrut să las.

Dar, alipit de-un pământean,

Cârpeam doar vechea-mi soartă,

Mai rău ca porcii mă găseam,

Rob lui Satan.

Atunci în fire mi-am venit:

N-am eu un Tată oare?

Acasă-i bine de trăit

Și-am fost iubit.

Prin mine însumi nu socot

Să scap de la pierzare,

Mi-e sufletul flămând de tot,

Nimic nu pot!

Așa cum sunt, mă-ntorc și-nfrunt

Trecutu-mi de ocară.

De-aș fi primit oricât de crunt,

Eu ăsta sunt!

Ca dintr-un vis rău m-am trezit,

Cu inima amară,

Scârbit de tot, m-am osândit

Și am pornit.

Cu câtă fală am plecat,

Pe-atât mă-ntorc cu jale,

Zdrobit, acum în piept mă bat

Și milă cat.

Departe încă mă aflam,

Tărăgănind pe cale,

Când m-a zărit cum mă sfiiam

Și nu intram.

A fost de-ajuns, și alergând,

În brațe mă cuprinse,

Pe rănile-mi balsam turnând,

Sărutu-I blând.

Eu, copleși de-un chin nespus,

Căci dragostea-I mă-nvinse,

Abia ținându-mă, I-am spus

Că vrednic nu-s.

Home