Eu am gasit, da, am gasit

Eu am găsit, da, am găsit

Eu am găsit, da, am găsit
nespusa Ta iubire,
Sunt izbăvit, sunt mântuit,
nespusă fericire.
Un rob am fost, dar liberat,
de-acum nu voi mai plânge,
Orice păcat mi l-a spălat
Isus cu scumpu-I sânge.

Slăvit să fie Dumnezeu:
Isus și azi trăiește!
Mântuitorul meu iubit
pe mine mă iubește!
A sfărâmat un jug de fier,
da, jugul nedreptății,
Și datu-mi-a un jug ușor:
al păcii și-al dreptății!

Iubindu-mă, El m-a căutat,
și m-a găsit departe,
Umblând în făr`delegi,
rodind rod groaznic către moarte!
Cu-al Său Cuvânt m-a ridicat,
din groap-adânc`mă scoase,
Și drumul strâmt mi-l arătă,
al cruci glorioase.

Cum, dar, să nu-l cânt pe Isus,
slăvitul nostru Rege,
Ce zi cu zi, din lume,
azi ostași sfinți Și-alege!
Și cum să nu mă rog mereu,
să binecuvinteze
Pe cei ce viața Lui și-o dau
și-n El vor să-nvieze!

Home