O, ce frumoasa esti, Iubito
O, ce frumoasă ești, Iubito
O, ce frumoasă ești, Iubito,
Biserică, Mireasa Mea,
Ce minunate sunt acele
Podoabe ce te fac așa.
O, ce frumoasă ți-e credința
Primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă,
Statornică pân’ la sfârșit!
O, ce frumoasă ți-e nădejdea
Ce nu s-a clătinat nicicând,
Prin orișice-ncercări acceași,
Trăirea și-ndrăzneal-având.
Ce îngerească ți-e iubirea,
Ce lângă Mine te-a ținut,
În dulcea, negrăit și dulcea,
Unirea de la început!
Ce sfântă ți-e curăția,
Din dulcii, limpezi ochii tăi,
Ce n-au privit nicicând pe nimeni,
Căzuți, disprețuiți și răi.
Ce mișcătoare umilința,
Asemeni crinului rănit,
Ce-și dăruie mai mult mireasma
Cu cât e și mai mult zdrobit!
Ce îndelungă ți-e răbdarea
Ce te-a-nvâțat să lupți, și blând
Iertând, să suferi pân’ la moarte,
Și să nădăjduiești crezând.
Ce înduioșătoare-i mila
Ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuți, să dărui
Nemustrător, tăcut, simțit!
Ce-mbelșug și dulce-I rodul,
Cu-atâtea lacrimi semănat,
Altarul miilor de jertfe,
Ce strălucit e-ncununat.
Ce fericit e-mpodobită,
În totul, tot, făptura ta,
O, ce frumoasă, ce frumoasă
Ești tu pe veci, Mireasa Mea!
Home