Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aș fi de n-ai fi Tu în mine
Cu harul Tău nemărginit?
Aș fi un bulgăre de ghiață,
Un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvălită-n ceață
și-o noapte fără dimineață.
Aș fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu șerpi și scorpii ce-nvenină.
Aș fi o albie uscată,
Pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă și purtată,
Fără de scop prin lumea toată.
Așa aș fi, dar, slavă ție!
Tu-mi ești a vieții bogăție,
Comoara harurilor vie,
Ce mă inundă pe vecie.
Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea
Vieții-n mii și mii de fețe,
și n-aș fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorări și frumusețe.
De n-ai fi fost Tu, Bunătate,
începătorule a toate,
Cu taine-adânci și minunate,
Ce totul vrea și totul poate…
Tu mai suit în slăvi divine,
Din locu-ntunecatei tine,
Isuse sunt ce sunt prin Tine,
și-acum și-n veacul care vine!
Home