O, Doamne mare când privesc eu lumea

O, Doamne mare, când privesc eu lumea

Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,

Ființele ce-mpodobesc natura

Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt,

/: Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor:

Ce mare ești, ce mare ești! :/

Privirea când mi-o-nalț și văd minunea:

Mulțimea astrelor ce-alerg pe cer,

Mărețul soare, cât și blânda lună

Plutind, ca mingi de aur, prin eter,

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă

Și când zăresc mulțimea de-ndurări,

Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit întruna

Și i-a condus prin binecuvântări,

Și-L văd pe Domnul pe pământul acesta

ca serv, dar plin de dragoste și har.

Zăresc în duh amara-I suferință

Și mântuirea ce mi-o dă în dar.

Când Domnul sfânt va reveni-n mărire

Și când voi sta uimit în fața Sa,

Eu voi striga în sfântă adorare:

„Ce mare ești, Ce mare-i slava Ta! “

Home