Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aș fi de nai fi Tu în mine
Cu harul Tău nemărginit?
Aș fi un bulgăre de gheață,
Un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvăluită-n ceață
Și-o noapte fără dimineață.
Aș fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu șerpi și scorpii cenvenină;
Aș fi o albie uscată
Pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă și purtată
Fără de scop, prin lumea toată.
Așa aș fi, dar slavă Ție!
Tu-mi ești a vieții bogăție,
Comoara harurilor vie
Ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aș ști azi cei strălucirea
Vieții-n mii și mii de fețe
Și n-aș fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorări și frumusețe.
De n-ai fi fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu taine-adânci și minunate,
Ce totul vrea și totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine
Din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
Și-acum, și-n veacul care vine!
Home