În străvechea Carte Sfântă

În străvechea Carte Sfântă
Tot citesc și iar citesc
Cât de bun a fost în lume
Blândul Fiu dumnezeiesc.

Da-n străvechea Carte Sfântă
Citesc, citesc, citesc necontenit
Cât de bun a fost Mântuitorul,
Cât de mult El ne-a iubit!

Cum acelor care sufăr
Le-a venit în ajutor;
Pentru cei săraci și singuri
A fost frate iubitor.

Cum El n-a oprit pe nimeni,
Chiar pe cel mai păcătos,
Să se-apropie de Dânsul
Și cu toți a fost milos.

Da-n străvechea Carte Sfântă
Nu mă satur de citit
Cât a fost de bun și dulce,
Cât de mult El ne-a iubit.

Home





Next song