Fiți voioși, fiți voioși

Fiți voioși, fiți voioși totdeauna
Lăudându-L pe Domnul mereu!
De ne-ncredem puternic în Domnul
Nu ne-nvinge nicicând nici un rău.

Nu-i furtună să clatine Stânca
Cea pe care suntem noi zidiți.
Fiți voioși, noi suntem totdeauna
De Isus, de Isus ocrotiți!

Fiți voioși chiar și-atunci Când necazul
Și-ncercarea în voi va lovi!
Mai frumoasă-i cântarea în lacrimi,
Mai ceresc e răbdând a zâmbi.

Fiți voioși că-n curând, pe vecie,
Veți uita c-ați mai plâns pe pământ!
Fiți voioși că-n curând cerul slavei
Răsuna-va și de-al vostru cânt.

Home





Next song