Lasă-mi cumpăna gândirii
Lasă-mi cumpăna gândirii,
Mai ’nainte de-a vorbi,
Și puterea stăpânirii,
Adevăr să pot rosti.
Știu că Ție-Ți voi da seama
Pentru orișice am spus,
Și mă umple, Doamne,
Teama că osândei voi fi dus.
Doamne-ndură-Te de mine,
Singur eu mă osândesc
Când rostesc pripit cuvinte
Și vorbind, păcătuiesc!
Vrednic sunt de judecată!
O, îndură-Te, Isus,
Ca să nu aud odată
Câte vorbe rele-am spus.
Prin mustrarea Ta-nțeleaptă
Pune limbii mele frâu
Căci ușor dea ei ispită
Biruit eu pot să fiu.
Cât de greu lovește-adesea
Vorba nenfrânatei guri!
Doamne-nvață-mă măsura
Cumpănită din Scripturi!
Home