Maria şi Marta sunt două surori

Maria și Marta sunt două surori
Alese din lumea cea largă,
Maria-i credința ce-nvață din zori,
Iar Marta-i credința ce-aleargă.

Maria stătea ascultând și simțea
Că ceru-și desferecă poarta.
Să stau ca Maria întruna aș vrea,
Dar Domnul iubea și pe Marta.

Maria și Marta sunt două surori
Ce-n rai își petrec veșnicia,
Dar eu, pe pământ,
Parcă-aș vrea uneori,
Când Marta să fiu, când Maria.

Isus pe-amândouă surori le iubea,
Și azi laolaltă li-e soarta,
O, fă-mă, Isuse, în dragostea Ta,
Să fiu și Maria și Marta.

Home





Next song