Nu-i singur Iuda vinovat

1. Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu,
/: Nici marii preoți, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat,
Și eu și tu; și eu și tu :/

2. Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul când Isus căzu
/: Și-atât nici crucea nu-L durea,
Cât noi, povara cea mai grea
Și eu și tu, și eu și tu :/

3. Nu patru cuie L-au străpuns
Când trupul silnic se zbătu
/: Cu mii de patimi L-am străpuns
Primind al sângelui răspuns
Și eu și tu, și eu și tu :/

4. Nu farisei și cărturari
Nu preoții de frunte, nu!
/: Ci noi am râs cu ochi murdari
Și noi suntem cei doi tâlhari
Și eu și tu și eu și tu :/

5. Nu-n stâncă, printre lilieci
Și nu sub lespede zăcu
/: L-am îngropat ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci
Și eu și tu și eu și tu :/

6. Și-acum Isus cel judecat
Azi El te-ntreabă: da ori nu?
/: Ești tu sau nu ești vinovat?
Eu am spus ”da” și-am fost iertat
Dar tu, dar tu? dar tu, dar tu? :/

Home





Next song