Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aș fi de n-ai fi Tu în mine
Cu harul Tău nemărginit?
Aș fi un bulgăre de gheață,
Un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvăluită-n ceață,
Și-o noapte fără dimineață.
Aș fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu șerpi și scorpii ce-nvenină.
Aș fi o albie uscată
Pe unde-a curs un râu odată,
O frunză smulsă și purtată
Fără de scop prin lumea toată.
Așa aș fi, dar slavă Ție!
Tu-mi ești a vieții bogăție,
Comoara harurilor vie
Ce mă inundă pe vecie.
Eu n-aș ști azi ce-i fericirea
Vieții-n mii și mii de fețe,
Și n-aș fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorări și frumusețe.
De n-ai fi fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu haruri mii și minunate,
Ce totul vrea și totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine
Din lutu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine
Și-acum și-n veacul care vine!
Home