Arcuri încordate fi-vor îndreptate

Arcuri încordate fi-vor îndreptate,
Vârfuri ascuțite nu mă tem!
Piedici, bariere, nu mai au putere,
Când pe Domnul slavei eu Îl chem.

Credincioasă slugă mă aplec în rugă
Și Îl chem în ajutor mereu.
Și de orișiunde Domnul îmi răspunde
Căci El e același Dumnezeu.

Piedici pe cărare știu că vor apare,
Dar de Domnul Isus nu mă las.
Lui Îi cer putere, har și mângâiere,
Să mă însoțească pas cu pas.

Zile înnorate nu mă vor abate
De la ținta veșniciilor.
Ploaie și furtună, toate împreună,
Le înfrunt cu-al meu Mântuitor.

Doamne, Tu mă ține aproape de Tine,
Să mă strângi la pieptul Tău ceresc.
Lângă Tine, Tată, în haină curată,
În credință vreau smerit să cresc.

Home