Biblie, carte eterna

Biblie, carte eternă, numai tu vei dăinui,
Peste timp și peste toate, care-au fost și vor veni.
Biblie, carte divină, ești tezaur sfânt ceresc,
Tu redai pace, lumină, tuturor ce te trăiesc.

/: Carte sfântă, tu ești calea,
Spre viață prin Hristos.
Știm că împlinind cuvântu-ți,
Noi avem etern folos. :/

Biblie, ești ceasul vremii, adevărul absolut.
Tu cuprinzi și viitorul și prezent cât și trecut.
Tu ne spui cât e de mare vina noastră-a tuturor
Dar ne spui și de iubirea bunului Mântuitor.

Biblie, izvor sfânt veșnic, udă și-azi pustii, prin har,
Să-nverzească și să-nalțe imne Glorlei, cu jar.
Căci tu ești scrisoare sfânta, ce a dat-o Dumnezeu
Omului, să-L regăsească pe Hristos din empireu.

Ai lucit ca și un soare prin milenii ce-au trecut
Fiindcă Autoru-ți mare, este Tatăl nevăzut.
Strălucește mai departe, luminează-n nesfârșit,
Biblie, carte eternă, tu rămâi în infinit.

Home





Next song