Ce-am făcut eu pentru Tin’

Stau și privesc înapoi,
Înspre drum de-unde am pornit,
Unde totul a-nceput…
Mă gândesc la ce-am urmat,
Mă gândesc la ce-am dorit,
Ce-am făcut eu pentru Tin’?!…
Câte zile Tu mi-ai dat,
Câte fapte-ai pregătit,
Cât din timp am folosit?!…
Oare cât am căutat,
Oare cât am și găsit,
Ce-am făcut eu pentru Tin’?!…

Cât din ceea ce-am umblat,
Cât din ceea ce-am vorbit
S-a strâns oare pentru Tin’?!…
Cât din ce am luat, am dat,
Cât din ceea ce-am promis
Am făcut eu pentru Tin’?

Cât din ce eu Te-am rugat,
Cât din ceea ce Ți-am zis,
Tu, o, Doamne ai ascultat?
Cât din ceea ce-am cântat,
Cât din ceea ce-am citit
Am văzut că s-a-mplinit?!…

Nu doar la sfârșit de an,
Nu doar un moment din zi
Vreau să trăiesc pentru Tin’…
La-nceput și la sfârșit,
Înc-odată Îți promit:
Voi trăi doar pentru Tin’!

Și din cât voi mai umbla,
Și din cât voi mai vorbi
Va fi Doamne pentru Tin’
Și din ce voi lua și da,
Isuse eu îți promit:
Voi trăi doar pentru Tin’!

Home