Deasupra ta e Domnul ce veghează

Deasupra ta e Domnul ce veghează
Să-Și împlinească sfântul Său Cuvânt,
El nici nu doarme, nici nu dormitează,
E Vegheatorul cel Măreț și Sfânt.

/: Nu te-ntrista peste măsură,
Căci Domnul n-a uitat de tine!
El scoate aurul din zgură
Și vrea să strălucești mai bine! :/

Căci dacă Domnul n-ar veghea o clipă,
Asupra ta când treci prin greu cuptor,
Tu n-ai putea cunoaște brațul tare
Ce-ți va veni la timp în ajutor!

Și chiar de-ar fi de șapte ori cuptorul
Tot mai încins, tot mai înflăcărat,
Tu nu uita că Domnul, Vegheatorul,
E și-n cuptor atunci când L-ai chemat.

Privește-ți urma pașilor în vale,
Câte-ncercări, ispite-ai biruit
Și când ai zis că nu mai poți pe cale
Din toate, Domnul, El te-a izbăvit! 

Home





Next song