Eu am fost altoit
Eu am fost altoit cu viță bună,
Dar rădăcina este firea-mi rea
Ce ne-ncetat încearcă să răpună,
Lăstarii buni ce cresc în viața mea.
Înșelătoare sunt acele șoapte,
Urzite în al răului năvod,
Ce fac să crească-n viață peste noapte,
Lăstari sălbateci cu sălabatec rod.
Eu vreau să moștenesc în slavă Cerul!
Nu vreau să-mi fie alergarea în zadar,
De-aceea rabd în pace când Vierul,
Mai taie-n viața mea câte-un lăstar.
N-am stat destul de veghe în lumină,
Și gândul rău încet s-a strecurat,
Și-a semănat sămânță de neghină,
În holdă printre grâul cel curat.
N-am pus întotdeauna strajă gurii,
Să rabd mai mult, să iert și să iubesc,
Și n-am văzut la timp lăstarii urii,
Ce din a firii rădăcină cresc.
Dar vreau să moștenesc în slavă Cerul!
Nu vreau să-mi fie alergarea în zadar,
De-aceea rabd în pace când Vierul,
Mai taie-n viața mea câte-un lăstar.
Sunt măgulit de voci amăgitoare,
Ce vin să mă ridice tot mai sus,
Și-mi dă târcoale gândul de-nălțare,
Ce-atâtea vieți în lume a răpus,
Când simt a biruinței bucurie,
Și uit în umilință să trăiesc,
Lăstari ce poartă-n seva lor mândrie,
Din nesupusa-mi fire iarăși cresc.
Eu vreau să moștenesc în slavă Cerul!
Nu vreau să-mi fie alergarea în zadar,
De-aceea rabd în pace când Vierul,
Mai taie-n viața mea câte-un lăstar.
Home