Îmi ridic ochii către munți
Îmi ridic ochii către munți
Căci știu, acolo Tu odată
Te coborai ca să vorbești
Și să te-arăți în a Ta slavă
Dar astăzi munții sunt doar stânci
Și plini de fiare-nfometate
Nu-mi dau curaj, nu-mi dau avânt
Atunci când sufletu-mi se zbate.
Dar ajutorul meu
Vine de la Dumnezeu
Spre El ochii mi-I ridic
Nu mi-e frică de nimic.
Căci ajutorul meu,
Vine de la Dumnezeu
Spre El ochii mi-i ridic
Nu mi-e frică de nimic.
Eu vreau că să privesc în sus,
Nu la-nălțimi ce pot să cadă
Și nici spre mâini ce pot să-mi dea
Un ajutor, dar și-o ocară
Nădejdea vreau că să mi-o pun
În Cel ce toate le adapă
În Dumnezeu, în Dumnezeu
E cetățuia ce mă scapă.
Nu-i o poveste tot ce spun,
Există-un Dumnezeu ce poate
Să facă totul din nimic,
Iar munții-n mare să-i îngroape
El Se descoperă și azi
Acelor ce doresc să-L vadă
Dar nu pe munți, ci-n duhul lor
Și prin credință, nu-n tăgadă.
Home