Mergi înainte

Drumul vieții e-ades presărat
Cu lacrimi și suspin…
Sufletu-ți plânge nemângâiat,
Nu simți nici un alin…
/: Mergi înainte chiar dacă-i greu,
Cu Domnul biruiești mereu!
Fii tare, nu descuraja,
Domnu-i de partea ta! :/

Mult îți dorești un moment de răgaz
Când obosit vâslești…
Și lupți din greu cu al mării talaz
Țărmul nu îl zărești…
/: Nu dispera, privește în sus,
Pe ape vine chiar El, Isus!
Doar un cuvânt de va rosti,
Furtuna se va potoli! :/

Chiar dacă astăzi tu ești încercat
Și treci prin greu cuptor,
Să știi că Domnul nu te-a uitat,
Îți vine-n ajutor!
/: Și-oricât ar fi-ncercarea de grea,
Domnul din ceruri te va salva!
Când în puterea Lui te încrezi,
Chiar minuni poți să vezi! :/

Home





Next song