N-am pe nimenea sub cer

N-am pe nimenea sub cer, doar pe Tine,
Mai aproape și mai bun și mai sfânt.
Prietenii și cei dragi pier când le vine
Ceasul greu, plecarea de pe-acest pământ.
/: Numai Tu, Isus, nu treci,
Tu rămâi în veci de veci, slavă Ție
Tu rămâi lângă noi ne-ncetat,
Domnul meu cel minunat fii lăudat, fii înălțat pe vecie,
Dintre toți ești, Doamne, cel mai adorat. :/

Despărțit de Tine, nu pot niciodată,
Viața n-are sens și totul e pustiu,
N-aș avea cui să spun mamă, tată,
N-aș putea să mă mai simt al Tău fiu.
/: Dar Tu mă primești mereu
Căci ești Fiu de Dumnezeu, slavă Ție,
Și-ai promis Isus cândva,, n-am să te las",
Pe Golgota când mureai, înfierea ca să-mi dai pe vecie.
Prieten bun, credincios, mi-ai rămas. :/

Stând la pieptul Tău, Isus, mă simt bine,
Sunt ferit de-orice dureri și mângâiat,
Vin adesea din neant șoapte străine
Să-mi ia siguranța ce Tu mi-ai arătat.
/: Dar eu știu că mă iubești și n-ai să mă părăsești niciodată,
Doamne, vreau să rămâi comoara mea
Când umblarea-mi voi sfârși,
Și la Tine voi sosi în bucurie,
Să mă-ntâmpini în prag, Isus, aș vrea. :/

Home





Next song