O Mire-al iubirii

O Mire-al iubirii, de când Tu Te-ai dus,
Mireasa privește în zare,
Și-așteaptă într-una precum Tu i-ai spus,
Să stea neâncetat vegheatoare.

De ce nu vii? De ce nu vii?
O Mire scump, o Mire drag,
O până când în nopți târzii,
Noi Te-așteptăm plângând în prag?

O Mire-al iubirii, Isuse iubit,
Întreaga făptură suspină,
Cu toții așteaptă acel răsărit,
Și nunta cerească să vină.

O Mire-al iubirii, o dulce Isus,
Adu Te rugăm, dimineața.
Cu harul măririi și slava de sus,
Să dai tuturora viața.

O Mire-al iubirii, atâți Bartimei,
Și-atâți de la Poarta Frumoasă,
Te cheamă bolnavii, Te cheamă și ei,
O vino și du-ne acasă.

O Mire-al iubirii, întregul popor
Te cheamă în rugă fierbinte,
Mireasa suspină de-atât tainic dor,
Și-aceleași duioase cuvinte.

Home