O, Doamne ai mila

O, Doamne ai milă de cei care-i chemi
Să vină pe urmele Tale,
Ajută-i în lupta din grelele vremi,
Nimic să nu-i frângă pe cale.

Ajută-l pe-acel care-n urmă-a lăsat
Prea mari prietenii sau păcate,
Să nu-l mai întoarcă din drumul curat
Dorința spre cele lăsate.

Ajută-l pe-acel ce-a lăsat pe pământ
Iubiri prea adânci și prea grele,
Să nu-Ți lase calea, cu sufletul frânt
Și inima-ntoarsă spre ele.

Ajută-l pe-acel ce-a lăsat multe-averi
Și scapă-l de orice robie,
Ca slobod de-a lumii deșarte poveri,
Să-Ți poată urma numai Ție.

Ajută-l pe-acel cu suflet legat,
Ce-ascunse păcate mai ține,
Pe-acel care Tu nu-l desparți de păcat,
Păcatu-l desparte de Tine.

Ajută-l pe-acel ce, plecând, lasă tot,
Pe veci să se rupă de toate,
Să n-ajungă stâlp ca femeia lui Lot
Privind blestemata cetate.

Ajută-l pe-acel ce-a ajuns pe altar
Și nu-i pregătit de junghiere,
Să nu-l prindă frica de-al morții hotar,
Pierind la un pas de-nviere.

Ajută-i pe toți, când e clipa cea grea,
Să biruie tot ce-i mai leagă,
Ca, dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta,
Să afle-a ta dragoste-ntreagă.

Home





Next song