Preasfinte Duh

Preasfinte Duh de viață darnic, Preasfinte-mpărțitor de har
În fața Ta îngenunchează a noastră rugăciune iar.
Căci Tu ai dat vieții noastre botezul minunat de foc,
Ce-a cununat în noi durerea cu fericirea la un loc.

Ai răsărit în fața noastră, Lumina altei noi vieți
Ca să ne-arăți atâtea sfinte și negrăite frumuseți.
În inimi ai aprins scânteia și focul alte noi iubiri
Ca să-Ți aducem Ție jertfa deplinei noastre dăruiri.

Tu ai făcut al nostru suflet potir de aur minunat
Și darnic i-ai umplut adâncul cu harul Tău îmbelșugat.
Deschisu-ne-ai de-acuma ușa slăvitului Ierusalim,
Și fericirii fără margini părtași făcutu-ne-ai să fim.

Să fie a Ta jertfă sfântă de noi slăvită cât trăim,
Căci ai aprins în ea lumina în care astăzi viețuim,
De-atât noian de fericire plin e al inimi pahar
Fii binecuvântat de-a pururi, Preasfinte-mpărțitor de har.

Home





Next song