Să fie furtună și valuri și ploi

Să fie furtună și valuri și ploi,
Să fie cutremure, boli sau război,
Chiar munții înalți de s-ar clătina,
Cu Domnul nicicând nu m-aș îngrijora.
Să vină chiar ape-n puhoaie vuind,
În Domnul meu am izbăvire oricând,
Chiar în focul încins cu al lui aprig cuptor,
Cu Domnul eu sunt biruitor.

Să fie chiar secetă, tot de-ar seca,
Și roadă pământul de nu și-ar mai da,
Mulțimi de popoare de ar năvăli,
Cu Domnul, scutit de primejdii aș fi.
Chiar șerpi, scorpioni sau năpârci de m-ar mușca,
Și chiar neștiind, ceva de moarte eu aș bea,
Chiar Iadul întreg împotrivă de mi-ar sta…

În Tine, Isuse, mereu mă încred
Și-n toate prezența Ta sfântă o văd,
Te port ne-ncetat în suflet și-n gând,
Căci știu că din slavă tu vii în curând.
Ajută-mi credința mereu s-o păstrez
Și sus, sus pe turn, ca străjer să veghez.
În mâna Ta, Doamne, m-am încredințat,
Tu ești al meu sfânt Împărat.

Home