Sunt mângâiat de Tine Domnul meu

Sunt mângâiat de Tine Domnul meu,
În fiecare clipă a vieții mele,
Cu Tine vreau, la bine și la greu,
Privesc la Tine, dincolo de stele.

/: Tu m-ai chemat și m-ai ales din lume,
Ai pus în mine Duhul Tău
Mă-ncred în Tine `n-al Tău Nume,
O sfânt și mare Dumnezeu :/

Sunt împlinit, am pace, bucurie,
Nu Te-aș lăsa să pleci din viața mea,
Cu Tine vreau aici și-n veșnicie
Ți-aduc azi laudă, cinstea, gloria.

Purtat din biruință-n biruință,
Cu Tine, doar cu Tine drag Isus,
Privesc în sus la Tine cu credință,
Îți mulțumesc și Te iubesc nespus

Home





Next song