Tatăl nostru

Tatăl nostru care ești în cer preasfânt și-adevărat
Fii de-a pururi proslăvit pe veci ca Domn și Împărat
Sus în cer și la noi pe pământ fii binecuvântat,
Ești cel mai adorat.

Pentru că-I venit din cer
Mult iubite Fiu, ca miel
Țintuit pe pe cruce de păcat
De blestem, de marea vină
Ne-ai salvat ne-ai dat lumina
Prin sfânt sânge ne-ai răscumpărat.

Iar când Tu prin încercări mă treci când vin fiorii reci
Izbăvește-ne de cel viclean ai Tăi suntem pe veci
Harul care Tu ni l-ai adus în lumea celor rai,
Fie cu toți ai tăi.

Strig spre Tine zi și noapte
Tu să mă păzești prin toate
Brațul Tău să-mi fie ajutor
Când pământul, toată zarea
Se va zgudui, chiar marea
Ziua groazei și-ncercărilor.

Pentru toate noi îți mulțumim, Tată bun din cer
Tuturora Tu în dar Te dai celor ce Te cer
Fără plată jertfa Ta va fi pururea pe veci
Pâinea lumii în veci

Doamne-n Tine ni-e scăparea
Stânca noastră, scutul, calea
Căci prin toate Tu ne izbăvești
Ție-ți înălțăm cântărea
Care să străpungă zarea
Căci pe toate Tu le stăpânești.

Home





Next song