Un om obosit, la răscruce
Un om obosit la răscruce,
Se-oprește… e străin în drum…
Amurgul se lasă pe sate,
E ceasul din urmă acum.
/: „Deschide!" :/
Răsună-ntr-o ușă bătând;
/: „Deschide! :/
Căci vin de departe și-s frânt!"
În casă e noapte… tăcere…
Nu-i nimeni de milă silit…
Nu-i nimeni cu inima bună,
O gazdă celui ostenit…
„Zadarnic, străine, mă cauți,
Copiii mei dorm liniștiți,
Continuă-ți drumu-nainte…
Nu pot să mă scol, să-ți deschid!…"
Dar glasul celui care bate
Și-așteaptă în drum tremurând,
Alungă și-acuma tăcerea,
Mereu tot mai dulce, mai blând…
/: „Deschide, :/ amice!
Sunt Solul vieții de-apoi.
Deschide, să intru în casă!
Căci vreau să cinăm amândoi…"
Home