Trenul vieții
Ca un tren ne pare viața ne trezim în el mergând
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am urcat și când
Mulți copii voiosi se urcă câți pe drum au întâlnit
Iar câte un bătrân coboară trist și gol și istovit
Mai lasă Doamne n-al vieții tren cerescul har
Mai lăsa cercetare să știm cine suntem
Iar dacă drumul vieții e-n jos și fără rost
Tu îndreaptă-ne cărarea și pașii cu folos
Fericirile sunt halde unde stăm câte un minut
Până când ne dăm noi seama sună pleacă a trecut
Iar durerile sunt stații lungi de nu se mai sfârșesc
Și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc
Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi
Ce n-am da atunci o clipa să ne-ntoarcem înapoi
Dar de când privim în urmă plângem timpul ce-a trecut
Sună gara veșniciei am trăit și n-am știut
Home