Doamne, Tu m-ai făcut din țărână

Doamne, Tu m-ai făcut din țărână,
Și în adânc mi-ai turnat veșnicia.
/: Dar în mine, o făptură păgână
Zi și noapte își cere simbria. :/

Nu sunt, Doamne, decât o suflare,
Decât tină cu multe păcate,
/: Și Te caut cu dor și oftare,
Să-mi dai forma trăirii curate. :/

Aș ajunge chiar singur pe ape,
Într-o lume de răni și suspine,
/: Dacă nu Te-aș simți pe aproapre,
Dacă nu Te-aș avea lângă mine. :/

Eu sunt: scurgerea, aburul, clipa,
Sunt doar lutul, iar Tu ești Olarul.
/: Ocrotește-mă, Doamne, cu-aripa,
Dăltuiește-mi făptura cu harul. :/

Home





Next song