Pune Doamne, dragoste-ntre frați

1. /: Pune, Doamne, dragoste-ntre frați :/
Să fim toți ca o brățară
Care mâna-Ți înconjoară
Ca un brâu de piatră rară,
Ca veșmântul Tău de in.

Să nu poată-a ne desparte
Nici furtună și nici moarte,
Ci, cum scrie-n sfânta Carte,
Să fim una pe deplin,
Ca veșmântul Tău de in.

2. /: Pune, Doamne, dragoste-ntre frați :/
Când ne strângem la-nchinare,
Cât am fi de mulți sub soare,
Fă-ne, Doamne, cu-ndurare,
O colibă și nu trei.

Nimeni să nu spun-acolo:
Sunt cu Pavel! Sunt cu Apolo!
Ci să fim de-acum încolo
Ca un stol de porumbei,
Să Te bucuri Tu de ei.

3. /: Pune, Doamne, dragoste-ntre frați :/
Fă-ne Tu o harfă vie,
Ca, sub mâna Ta mlădie,
Să-nălțăm o melodie,
Toți de-același dor purtați.

Trupul Tău ce azi e-n lume,
Cei numiți c-un singur nume,
Să fim toți uniți anume,
Gata pentru-a fi luați!
Pune dragoste-ntre frați!

Home