A fost cândva, demult, un Prunc mic în iesle,
Un dar preascump și minunat, trimis pe-aripi de cer,
Scăldat în lacrimi dragi, purtat pe brațe calde,
Tainele cuprinse-i strâng ochii de copil.
A fost cândva, demult, un om umblând pe ape,
Furtuni și inimi liniștind, păcatele iertând,
Ne-a învățat, smerit, credința fără margini,
Ne-a arătat cum ceru-ntreg ascultă șoapta Lui.
Povestea aceasta reînvie astăzi pe pământ,
E povestea celor ce în inimi Îl au pe Domnul Sfânt.
A fost cândva, demult, o cruce-nsângerată
Și Dumnezeu murind pe ea, gândindu-se la noi,
Pironit pe lemn, cu brațele deschise,
Ceru larg ni l-a deschis chiar prin jertfa Sa.