Am aflat de cetatea de sus (Jag Har Hört Om En Stad)
Am aflat de cetatea de sus,
Pregătită de Domnul Isus,
Unde la masa Domnului meu,
În acea zi vreau să fiu și eu!
Aleluia! în cer răsună,
Când a Domnului oaste cântă,
Și, de-ar fi greu aici pe pământ,
Pașii Tu îmi porți spre cerul sfânt.
Am aflat, din Cuvântul cel sfânt,
Că în cer plâns și lacrimi nu sunt,
Nici război, ci doar pace mereu.
Vino, Doamne sfânt, Te-aștept și eu!
Am aflat cum pe veci sunt gătiți
Cu-albe haine toți cei mântuiți,
Ce prin credință ei dobândesc
Viața pe care și eu o doresc!
Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. (Evrei 13: 14)
Home