Am strigat

În mulțimea de popor
Eu un simplu trecător,
Pas cu pas mergeam cu Tine
Nu priveam deloc la mine.

Am strigat:"Ce păcat greu!"
Nu știam că e al meu,
Am strigat:"Ce cruce grea!"
Nu știam că-i crucea mea.

Am văzut când Te-a vândut
Iuda cu al său sărut,
Când și-a numărat argintul
Ce preț mic avea Cuvântul.

Pe Pilat l-am auzit
Când mulțimi i-a vorbit:
-V-am primit, L-am judecat,
Îl găsesc nevinovat.

-Nu-nțeleg de ce strigați,
Pentru ce Îl condamnați,
Omul nici o vină n-are
Eu îi dau eliberare.

Apă pe mâini i-am turnat,
Să se spele de păcat,
Sângele ce s-o vărsa,
Să nu cadă asupra sa.

Priveam la ochii Tăi senini,
De lacrima milei plini,
Ți-auzeam ades suspinul,
Dar nu-Ți înțelegeam chinul.

Sus pe cruce răstignit
Cu ce milă m-ai privit,
Șoaptă dulce-n duhul meu:
„-Ia darul Lui Dumnezeu"

Home