/: O, Doamne, sunt atât de mic,
Atât de mic pe când încerc
În raze să-mi ridic
O lacrimă din umăr de privire
Peste așa pustiire.
Și nu pot decât până la poale
Să văd muntele din raza de soare,
Să regăsesc poteca și urmele de pași
Din Tine rămași. :/
/: Nu-s decât o gândire singură și ciudată,
Cu ecou uneori, cu ecou altădată,
Ca o înghițire de sentiment rătăcit
În intestine de chit. :/
/: Alerg și întreb :/
Poate cândva aripa ce mă ține va dispărea
Și va rămâne doar pomul din care, dulce,
Ți-ai făcut o cruce.