Atât de multe-mi promiteai

Atât de multe-mi promiteai,

Fără să știu că mă-nșelai.

Și ce ușor eu te-am crezut

Și-n cursă ți-am căzut.

Îmi arătai numai plăceri,

Dar mai târziu chin și dureri

Mă copleșiră rând pe rând,

Iar azi sunt gol și plâng.

Tu, lume, m-ai orbit și m-ai tot amăgit,

Viața mi-ai întunecat și-n lanțuri m-ai legat.

Ca fiul cel risipitor,

Pierdut-am tot, voiam să mor.

Departe de poporul meu

Și fără Dumnezeu.

Nici roșcove măcar n-aveam,

Și cât de mult mi le doream,

Murdar, și rupt, și zdrențuit,

Uitat și părăsit.

Târziu, în fire mi-am venit

Și către casă am pornit,

Flămând, lovit și obosit

De atâta pribegit.

Măcar ca rob de m-ai primi,

O, Tată bun, m-aș mulțumi,

Căci nu sunt vrednic, bine știu,

Să mă primești ca fiu.

O, cât te-am așteptat și cât te-am căutat,

Ai fost mort, dar ai înviat, o, vino, te-am iertat.

Cu dragoste iar m-ai primit,

O, Domnul meu, căci m-ai iubit,

Trecutu-mi negru l-ai uitat,

Fii veșnic lăudat.

Prietene, tu ești chemat

Chiar de ești rob încătușat.

Azi încă nu e prea târziu,

Poți fi primit ca fiu.

Home