Cand pe cerul vietii mele

Când pe cerul vieții mele norii negri-au năvălit
Ascunzându-mi astfel bolta cea senină,
Mi-am întors atunci privirea spre zenit și-n infinit
Am zărit o dulce rază de lumină.

De aceea vin să mă-nchin și să țin
Către cer stindardul Vieții
Până-n zorii dimineții
Când la cer mă vei chema;
Să-Ți mulțumesc, să-Ți slujesc și să cresc
În a Ta asemănare,
Să se vadă tot mai tare
Chipul Tău în viața mea.

Când ispitele cumplite m-au cuprins în lupta grea
Clătinându-mă-n văpaie sau furtună,
Chiar de nu-Ți simțeam suspinul Tu mi-ai fost alăturea
Căci Tu ști că sunt o mână de țărână.

Când pe calea-nsingurării eu pășeam îndurerat
Rătăcind stingher prin munții-ngrijorării,
Pe cărarea deznădejdii harul Tău s-a arătat
Și-am văzut dulceața binecuvântării.

Când privirile trufașe se-ndreptau asupra mea
Judecând a mea purtare cu osândă,
Chiar de-a fost înaintarea-anevoioasă-n clipa rea
Tu mi-ai fost sfătuitor cu vocea-Ți blândă.

Home





Next song