Cântă, floare minunată
Astăzi, Doamne, eu te rog să intri
În grădina Ta, ce-ai semănat.
Să uzi florile ce-s ofilite,
Cu petale-n jos, ce și-au lăsat.
/: Cântă, floare minunată,
Cântă ne-ncetat!
Astăzi Grădinarul te-a udat. :/
În Grădina Domnului sunt multe
Flori ce au mirosul minunat.
Ele au lumină de la Domnul
Și nectarul lor este bogat.
Dacă vrei să fii și tu o floare
În grădina Domnului Hristos,
Să-ți păstrezi mereu a ta mireasmă,
Să te ude Domnul cu folos!
Grădinarul ce cu-atâta grijă
Udă florile-n grădina Sa,
E Acel ce-a înviat din moarte,
E Isus Hristos din Golgota.
Trandafiri, garoafe, crizanteme,
Panseluțe albe, argintii,
În Grădina Domnului sunt multe,
Au mireasmă numai cele vii.
Home