Cobori, Isuse, între noi

Cobori, Isuse, între noi,
Cobori din slăvi divine,
Cobori, căci lupta e în toi,
Și este greu făr’ Tine.
Cobori acum prin Duhul Sfânt
C-am obosit pe cale,
De ploi suntem bătuți, de vânt,
De mult amar și jale.

Te cheam-al Tău popor flămâd
Veghind în așteptare
Să îi vorbești prin Duhul Sfânt,
Să strigi iar deșteptare.
Smochinul, iată, e-nverzit
Și vara e aproape,
Dragostea-n piept ni s-a răcit
Și-afară este noapte.

Te-așteaptă orbii ca altădat’
Și șchiopii-n adunare,
Te-așteaptă sute de bolnavi
Să le dai vindecare.
Te-așteaptă mamele plângând,
Și mulți orfani pe drumuri
Să-i mângâi și la piept să-i strângi,
Nicicând să nu-i lași singuri.

Așteaptă frații-n stăruinți
Să se deschidă cerul,
Așteaptă-n rugăciuni fierbinți
Să vină Porumbelul,
Să vii din nou cu limbi de foc
Și vâjâit puternic,
Să zgudui iar casa din loc,
Să torni uleiul în sfeșnic.

Aștept și eu, un ne-nsemnat,
Și-n piept îmi arde dorul,
Când sus pe nori vei apărea
Cu Tine să-mi iau zborul.
Ajută-mă să pot răbda,
Să stau în așteptare,
Să pot s-ajung în țara Ta
De dincolo de zare.

Home





Next song