Cu mulțumire vin, Isuse

Cu mulțumire vin, Isuse,
Și mă proștern'naintea Ta,
Vreau să Te-nalț, să-Ți cânt, Părinte,
Că mare-i bunătatea Ta!

/: Îți mulțumesc, Îți mulțumesc,
O, scump Isuse,
Că zi de zi mă ții cu mâna Ta!
Și-atunci când crucea-mi pare grea
Și n-o pot duce,
Tu-mi dai puteri să pot spre cer înainta. :/

Doar bunătatea Ta, o, Doamne,
Mă-ndeamnă să mă pocăiesc,
Să fug de tot ce e în lume
Și doar la Tine să privesc.

Doar Tu ești bucuria mea,
Doar Tu ești Salvatorul meu,
Pe Tine Te voi lăuda,
Presfânt și mare Dumnezeu!

Home