Cu viața mea de tânăr

Cu viața mea de tânăr prin lumea de păcate,
Eu m-am întors la Domnul și le-am lăsat pe toate.
/: Am părăsit ce-i rău aicea pe pământ
M-am împăcat cu Domnul, Părintele Cel Sfânt. :/

Deși calea e grea pentru un mielușel,
Dar Domnul e Păstorul și mă ajută El.
/: Îmi spune și mă cheamă aproape ca să stau,
Să nu privesc în urmă la pofta lui Satan. :/

Promite, țipă, urlă, Satan cu multă jale,
Promite că-mi dă totul, ca să mă-ntorc din cale.
/: Dar eu privesc'nainte l-al meu Mântuitor
Ce s-a jertfit pe cruce ca eu azi să nu mor. :/

Azi te rugăm Isuse din dragostea Ta mare,
Dă-ne ca la Rusalii o binecuvântare.
/: Privește, o Isus, la noi de pe pământ
Pune la toți sigilul, umple cu Duhul Sfânt. :/

Home