Dacă două mâini rebele nu te-ar ține rob mereu
Dacă două mâini rebele nu te-ar ține orb mereu,
Te-ai opri, în clipe grele, și, privind cu dor la stele,
/: Ai vedea că-i scris pe ele: „Dumnezeu"! :/
Dacă două vechi zăvoare nu te-ar ține surd mereu,
Ai șopti: „Ce meșter, oare, scoate păsări cântătoare?"
/: Și ți-ar spune orice floare: „Dumnezeu"! :/
Dacă marea întristării nu te-ar ține rob mereu,
Ai striga în largul zării: „Cine-i Tatăl îndurării?"
/: Și ți-ar spune valul mării: „Dumnezeu"! :/
Dacă ți-ai vedea veșmântul care-mbracă vechiul eu,
Ai umplea de plâns pământul; dar, primind cu drag Cuvântul,
/: Ai simți, în piept, pe sfântul Dumnezeu! :/
Home