Dacă nu zidește Domnul El o casă
Dacă nu zidește Domnul El o casă
Degeaba vor lucra cei ce-o zidesc
De nu păzește Domnul o cetate
Degeaba vor veghea cei ce-o păzesc
Degeaba vă sculați de dimineață
Și vă culcați târziu în noaptea grea
Ca să mâncați o pâine câștigată
Cu trudă cu durere cu amar
Căci El la toți aceia ce-L asculta
La preaiubiții Lui El le va da
Ca-n somn și pâinea care le lipsește
Ei totdeauna pâine vor avea
Copiii-n viață sunt o moștenire
Și răsplătire de la Domnul Sfânt
Cum sunt săgețile pentru războinic
Copiii cei din tinerețe sunt
Ferice acei ce-și umple cu ei casa
Ferice omul care-i va avea
Iar când vorbi-va cu vrăjmașu-n poartă
Ei nicicând rușinați n-or rămânea.
Ferice acei ce-și umple cu ei casa
Ferice omul care-i va avea
Iar când vorbi-va cu vrăjmașu-n poartă
Ei nicicând rușinați n-or rămânea.
Home