De când la ceruri Te-ai dus
De când la ceruri Te-ai dus
Căci Ți-ai sfârșit lucrarea pe pământ
Noi Te așteptăm Isus
Prin ploaie, furtună și vânt;
Tu, Doamne ne-ai promis răpirea
Iar noi ca și mireasă, Te-așteptăm
Spre cer e-ndreptată privirea
Și toți azi spre Tine strigăm:
Când oare vii pe nor
Te-ntreabă al Tău popor
Să-Ți iei mireasa după al Tău Cuvânt
Dar când vei reveni
O, Doamne vei găsi
Credința ce-ai lăsat-o pe pământ.
Noi știm că urăști despărțirea
De-aceea, singuri nu ne lași
Avem Duhul Sfânt, călăuzirea
Ce-ndreaptă spre cer, ai noștri pași;
Căci El e puterea ce ne ține
Și mângâierea-n vreme de necaz
Dar când vom ajunge la Tine
Nu știm, dar Te chemăm chiar azi.
Vedem semne cum se-mplinesc
Așa cum e scris în Cuvânt
Și altceva nu îmi doresc
Decât să fiu gata oricând!
Te-ai înălțat de două mii de ani
Și noi spre ceruri încă ne uităm
Avem nădejdea ce ne ține tari
Că într-o zi, la Tine-o să zburăm!
Eu nu pot să nu văd iubirea
Ce lângă Tine, Doamne am simțit
O cum să Îți tăgăduiesc venirea
Sau pe Isus Hristos cel răstignit?
Chiar dacă sunt mulți ce Te lasă
Și cred că Biblia e mit
Atât eu, cât și a mea casă
Îți vom sluji Isus, pân' la sfârșit!
Și oricând vei veni
Și-n orice timp ar fi
Eu o să fiu Isuse, pregătit
Cu Tine o să zbor
Sfârși-voi orice dor
Căci mult Te-am așteptat, Isus iubit!
Home