De la staul la Golgota

De la staul la Golgota
Cât amar și suflet trist
Trist priveai pe cruce bolta
Norii grei porneau revolta
Clocotind.

De la staul la Golgota
Numai răni și vânătăi
Te pândeau mereu dușmanii
Până n-au mai fost strădanii
Nicăieri.

De la staul la Golgota
Calea cum să ți-o cunosc?
Ce elan, ce milă dulce
Ai putut din cer aduce
Pe pământ.

De pe fân și până-n cuie
Numai răni și vânătăi
Ce cuvinte pot să spună
Cum plângeai pe-o cărăruie
Pentru-ai Tăi.

Din Egipt în Ghețismani
Numai drum și privegheri
Te pândeau mereu dușmanii
Până n-au mai fost strădanii
Nicăieri.

De la iesle pân’ la mine
Câte lacrimi, câți martiri
Unde-aș mai găsi suspine
Doamne să-Ți aduc mai bine
Mulțumiri.

Home





Next song