De-atâtea ori Isuse

De-atâtea ori Isuse pe Tin’ Te-am căutat
Ca să-mi alini Tu dorul și sufletu-nsetat
/: Te-am căutat Isuse ca pe-o comoară-aleasă
Așa cum ciocârlia dorește-o zi frumoasă. :/

Precum dorește cerbul o apă de izvor
Și cum mireasa-așteaptă pe mire în pridvor
/: Te-am căutat Isuse cum numai eu știam
Căci Te doream pe Tine, iubirea ce-o aveam. :/

La inima sărmană dar eu Te-am căutat
Dar Tu erai acolo și-acolo Te-am aflat
/: Mi-ai spus cu glasul dulce ce mângâie nespus
Căci mi-ai bătut la ușă dar eu nu Ți-am răspuns. :/

Căci mă iubești pe mine și dorul Te-a cuprins
Să mă aștepți o clipă să nu cad iar învins
/: Dar cum să-Ți mulțumesc Isuse-al meu cel drag
Căci Ție Ți-a fost milă, m-ai așteptat în prag. :/

Și-acum să-Ți mulțumesc pentru iubirea Ta
Care schimbase toată trista viața mea
/: De-ai ști ce fericit îs acum când ești cu mine
Căci m-ai scăpat de moarte, de aprigul meu chin. :/

Și-acum la încheiere belșugul Tău de har
Și dragostea revars-o să fie făr’ hotar
/: Asupra tuturora celor ce Te iubesc
Și care-a lor viață cu duhul și-o trăiesc. :/

Home





Next song