Domnul și fermierul (The Lord and the Farmer)

Când seara, iată a sosit și lângă drum m-am odihnit,

Alături, într-un ogor cules, un fermier în vârstă am zărit;

Fața-i era arsă de soare, cu riduri de la un aspru vânt,

Iar el vorbea cu Domnul, așa cum doi amici își spun al lor cuvânt.

Doamne, spuse el, cu glasul liniștit și calm,

Porumbul trebuie să-l tai, dar eu putere nu mai am;

N-a mai plouat de-atâta vreme iar holdele sunt prăfuite,

Și căldura-i așa de mare, încât, nici copiii nu au stare.

Iarba este la pământ, deși, uite…

Ea, până la genunchi ar trebui acum să fie;

Și Doamne, o, de-ar cădea puțini stropișori,

Astfel, și văcuței i-ar fi mai ușor.

O, acum că Îți vorbesc, ai gândi că-s fără mulțumire

Dar de ce sunt astea, Doamne?

Dacă nu m-ai ști atât de bine,

Ai spune despre mine, că sunt plin de răzvrătire.

Însă n-am uitat de vițeluș, darul scump din viața mea,

Nici de banii de la poștă pentru a plăti chiria;

Tusea mamei nu mai e și Johnny s-a-ntors acasă,

Iar Duminică la cină, și găluște, dar și pui am avut pe masă;

Chiar și pastorul trimis de Tine, desigur, e-un tânăr bun,

Ce aleargă să aducă pe mulți la Tine-acum.

Mă gândesc acum, o, Doamne, să mă-ndrept spre casă,

Clipele sunt prețioase, acum când seara se lasă;

Știu că sunt atâția alții, ce și ei așteaptă mult,

Să Îți spună ale lor probleme pe pământ.

Noapte bună, Domnul meu cel bun!

Dar veghează Tu, peste noi acum!

Și să nu-Ți faci griji cu mine,

Căci în toate voi fi bine!

Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui (Exodul 33: 11)

Home