E mult de când e noapte

E mult de când e noapte și lumea-i bântuită

De mii de duhuri rele cu ucigaș tumult,

Mi-e dor de dimineață, de-odihnă fericită

- Străjerule, străjere, mai e din noapte mult?

Plâng inimi sfâșiate de-o lungă depărtare,

Le ard atâtea rane și-au suferit atât,

Și-așteaptă obosite un ceas de ușurare

- Străjerule, străjere, o cât mai este, cât?

Atât de grea mi-e starea cum n-a fost niciodată,

Vin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit,

Simțim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată,

- O sună răsăritul, strajerule iubit!

Atâți din cei ce-așteaptă sunt doborâți de jale

Gemând sub greutatea ce inima le-a smuls

Și-așteaptă izbăvirea înștiințării tale

- Strajerule, străjere, mai este oare mult?

E-atât de grea vegherea când noaptea se lungește,

Când zarea e pustie și sufletul e jar,

Când nu mai e putere, iar greul tot mai crește

- Străjerule, străjere, o, zorii nu răsar?

Străjer iubit, vestește sfârșitul suferinței

Să cadă stăvilarul de piatră și de fier

Să-nceapă Sărbătoarea dorit-a Biruinței,

Și Nunta fericită a Mirelui din Cer.

Home