Era o zi de dalbă primăvară
Era o zi de dalbă primăvară
Când pomii-s plini de mii de muguri deși
Era o zi când pe cărări ninsese
Petale albe, floarea de cireș.
Era un cer senin, senin albastru
Și-atâtea flori câmpia presărau
Își legănau pe vârfuri ‘nalte crinii
Potirul alb frumos de catifea.
Și adia așa ușor zefirul
În umbra deasă a codrilor din deal
Ascuns în iarbă îngâna izvorul
Cu susur lin un cântec pe-a lui mal.
Așa era în ziua când, Isuse
Pe Tine-ntâia oară Te-am văzut
Așa era o zi de primăvară
Cu dalbe flori când eu Te-am cunoscut.
Eram pe iarba de mătase-n luncă
Și lăcrămioare-mi adunam în braț
Tu ai trecut și-n urma Ta, Isuse
Te-a urmărit privirea-mi cu nesaț.
Erai frumos ca Soarele din ceruri
Cu fața albă, albă ca de crin
În părul Tău lucea fior de raze
Și-Ți era chipu-atâta de senin!
Era de vină oare primăvara?
Era de vină câmpul înverzit?
Ce-a fost pe urmă nu-mi aduc aminte
Dar știu, Isuse drag, că Te-am iubit.
Atâta știu, că Tu-mi ești totul, Doamne
Că Te-am dorit cu drag mereu de-atunci
Și că păstrez la pieptu-mi lăcrămioare
Din ziua când Te-am cunoscut în lunci!
Home